Preșcolarii grădinițelor Liceului Teoretic Teiuș, Alba, devin „Detectivi pe tărâmul emoțiilor”

- Din Judet - decembrie 9, 2021
alba
Distribuie

Cea de-a treia ediție a proiectului „Detectivi pe tărâmul emoțiilor”, a fost lansată în această lună în cadrul Liceului Teoretic Teiuș, Alba. În această ediție, ne propunem dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale preșcolarilor din cadrul Liceului Teoretic Teiuș, Alba, prin activități de joc, mișcare și arte combinate.

Până la sfârșitul lunii decembrie se vor derula activități pe teme precum: recunoașterea și exprimarea emoțiilor, gestionarea emoțiilor, relațiile cu ceilalți, comportamente adecvate și gestionarea conflictelor. Atelierele se vor desfășura la toate grupele din cadrul Grădiniței cu Program Normal „Prietenia” Teiuș și Grădinița cu Program Normal Căpud, de către doamnele educatoare în colaborare cu Popescu Ioana-Mirela, profesor consilier școlar al unității de învățământ. La cele 5 ateliere de dezvoltare socio-emoțională vor participa cel puțin 100 de preșcolari din Teiuș și Căpud.

Proiectul „Detectivi pe tărâmul emoțiilor” este finanțat prin programul Start ONG, program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Este foarte important ca dezvoltarea socio-emoțională să se realizeze atât în familie, cât și la școală. Ca profesor consilier școlar, am observat pe parcursul anilor că prevenția este necesar să se realizeze cât mai timpuriu. Deși, în această etapă de vârstă ar trebui să vorbim mai mult de prevenție, în ultima perioadă au apărut tot mai multe cazuri în care a fost necesară intervenția, semne ale dificultăților emoționale fiind prezente deja. Dacă în edițiile anterioare ale proiectului ne-am orientat mai mult spre ciclul primar, în această ediție focusul este pe ciclul preșcolar. Prin acest proiect ne dorim să venim în sprijinul tuturor preșcolarilor din cadrul Liceului Teoretic Teiuș, Alba, prin activități de alfabetizare emoțională adaptate vârstei lor”, a declarat doamna Ioana-Mirela Popescu, prof. consilier școlar în cadrul unității școlare.

„Considerăm că activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Detectivi pe tărâmul emoțiilor” la ciclul preprimar, reprezintă cadrul în care copilul poate învăța să-și recunoască emoțiile și să le regleze în funcție de circumstanțe, astfel încât să nu lezeze  persoanele cu care interacționează. Reglarea emoțională evidențiază capacitatea copilului de a-și controla emoțiile, acțiunile și adaptarea la diverse situații sociale. 

Ne propunem, ca în perioada implementării proiectului, copiii să-și sporească procesul de dobândire a abilității de recunoaștere a emoțiilor, prin plasarea lor în acțiuni de joc, mișcare și arte combinate, favorizând astfel, exprimarea emoțiilor și a trăirilor interioare” ne-a declarat prof. Marius Cosmin Pintea, directorul Liceului Teoretic Teiuș, Alba.

Service camioane
Comments are closed.