Polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere, jandarmi și lucrători din cadrul ocoalelor silvice, au efectuat 24 de controale pentru verificarea legalității exploatării materialului lemnos

- Din Judet - martie 4, 2022
confiscat
Distribuie

La data de 2 martie 2022, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Alba, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba și lucrători din cadrul ocoalelor silvice au efectuat controale în teren pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale privind exploatarea, circulația, depozitarea și comercializarea materialului lemnos.

Astfel, au fost efectuate 24 de controale, din care 183 la mijloacele de transport material lemnos, 5 în fondul forestier iar un control a fost efectuate pe linia provenienței, depozitării și valorificării materialului lemnos.

Au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, din care 20 au fost aplicate conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și a fost confiscată cantitatea de 79 de metri cubi de material lemnos.

Service camioane
Comments are closed.