Polițiștii din Alba Iulia continuă cercetările cu privire la decesul unei persoane

- Din Judet - martie 28, 2022
covid
Distribuie

La data de 27 martie 2022, în jurul orei 22,30, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, prin 112, de către un bărbat de 82 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că l-a găsit pe fiul său, în vârstă de 53 de ani, decedat, într-o încăpere a locuinței comune.

Întrucât, la examinarea sumară a cadavrului, s-au evidențiat câteva leziuni traumatice, la locuința acestora s-a deplasat o echipă de cercetare complexă, formată din polițiști de investigații criminale, criminalist și medic legist, care a efectuat cercetarea la fața locului, iar ulterior, cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții.

Potrivit concluziilor medico – legale, leziunile de pe corpul persoanei decedate nu au provocat decesul acesteia, cauza morții urmând a fi stabilită în urma analizelor de laborator.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a intervenit decesul bărbatului.

Service camioane
Comments are closed.