Poliţiştii din Alba au indisponibilizat peste 25 de tone de îngrăşăminte chimice care erau depozitate necorespunzător

- Din Judet - martie 23, 2022
Distribuie

La data de 22 martie 2022, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au efectuat un control, pe raza localității Tărtăria, privind modul de depozitare a îngrășămintelor chimice.

Astfel, polițiștii au constatat că 25,8 tone de îngrășăminte chimice, pe bază de nitrat de amoniu, erau depozitate pe un teren neîmprejmuit, pe un loc neprotejat, fără a fi păstrate într-un depozit care să asigure o bună protecție față de condițiile meteorologice, în imediata apropiere a unui rezervor de motorină, cu o capacitate de 9.000 de litri.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate”, iar întreaga cantitate de îngrăşăminte chimice a fost indisponibilizată.

Controalele poliţiştilor, privind modul de depozitare a substanțelor periculoase, vor continua.

Service camioane
Comments are closed.