POLIȚIȘTII BIROULUI PENTRU PROTECȚIA ANIMALELOR ÎȘI DESFĂȘOARĂ ACTIVITATEA ÎNTR-O LOCAȚIE NOUĂ, LA CIUGUD

- Social - aprilie 13, 2021
alba
Distribuie

COMUNICAT DE PRESĂ

Cei 6 polițiști încadrați la Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Alba își desfășoară activitatea într-o locație nouă, la Ciugud. Structura a devenit funcțională în luna martie și are în componență inclusiv medic veterinar.

Începând cu luna martie 2021, în subordinea Inspectoratului de Poliție Județean Alba a fost înființată o nouă structură care are ca și principală atribuție prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională care vizează animalele precum și luarea de măsuri, imediate, pentru protejarea acestora.

Biroul pentru Protecția Animalelor este încadrat, în prezent, cu 6 polițiști, din care unul este medic veterinar. La conducerea acestuia a fost împuternicit comisar șef de poliție Adam Sorin.

Biroul funcționează în localitatea Ciugud, pe strada Simion Bran, nr. 44, în același imobil cu Postul de Poliție Ciugud și are competență pe raza întregului județ.

Polițiștii pot fi contactați la numărul de telefon 0747.297.309 sau prin email la adresa politiaanimalelor@ab.politiaromana.ro. Urgențele pot fi semnalate, la orice oră, la numărul dedicat acestora, 112.

Până în prezent, polițiștii structurii au înregistrat două dosare penale privind posibile fapte de uciderea animalelor, 6 petiții prin care cetățenii au solicitat sprijinul polițiștilor și au plasat, în adăposturi, 4 câini aflați în situații de pericol.

Reamintim că, prin intermediul O.U.G. 175 din 2020 pentru completarea unor acte normative cu incidență în protecția animalelor, precum și pentru stabilirea unor măsuri organizatorice, au fost instituite noi instrumente legislative, care asigură posibilitatea instituirii de urgență a unui mecanism de protejare a animalelor aflate într-o situație de pericol.

Prin acest act normativ, a fost reglementat ordinul de plasare a animalului în adăpost, acesta constituind un instrument administrativ conferit polițistului, în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat împotriva animalelor.

Conform noilor prevederi legale, polițiștii din cadrul Poliției Române care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

Ordinul de plasare a animalului în adăpost se pune în executare de îndată de către personalul care asigură prestarea serviciilor publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost, în prezența polițistului care l-a emis.

Legislația privind protecția animalelor reglementează situația tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfințind o serie de drepturi și obligații atât în sarcina deținătorilor acestora, cât și în sarcina autorităților și instituțiilor statului.

Deținătorii de animale au în mod obligatoriu și responsabilități privind întreținerea și supravegherea acestora, tratamentul aplicat animalelor excluzând orice act de cruzime și violență.

Service camioane
Comments are closed.