PMP va renaște! Negruț trădat total în 2 secții: 0 voturi

- Politice - decembrie 18, 2020
Distribuie

După ce PMP a ratat la mustață intrarea în Parlament, iar la Senat au lipsit doar câteva mii de voturi pentru a intra, președintele interimar al PMP Alba, Clement Negruț a făcut o analiză scurtă a rezultatelor plecând de la o premisă devenită deja celebră prin intermediul hiturilor muzicale: ce nu te omoară, te face mai puternic. Acesta a precizat că partidul său va merge mai departe, respectând totodată și votul, dar și semnalul transmis de români prin neprezentarea la vot:

“Partidul Mișcarea Populară rămâne în opoziție. Vreau să le mulțumesc tuturor cetățenilor din Alba care s-au dus la vot. Apoi vreau să le mulțumesc celor care s-au dus la vot și au votat cu PMP. Și chiar dacă voturile nu au fost suficiente ca PMP să intre în Parlament, aceste voturi sunt de fapt cele care constituie baza acestui partid și prin ele acest partid va merge mai departe!  Este clar pentru toată lumea: PMP nu este un partid născut dintre stele…Suntem un partid care am crescut prin muncă multă, un partid cu un viitor. Vreau să le mulțumesc tuturor membrilor și celor care au candidat pe liste, tuturor membrilor onești care și-au făcut treaba și au făcut tot posibilul pentru ca proiectul nostru politic să meargă înainte. Pentru ei și pentru toți cei care cred în noi, anunț astăzi că PMP Alba merge înainte! Lupta noastră continuă atât pentru județul Alba, cât și pentru România! Din punct de vedere politic, PMP este a treia forță politică după alegerile locale. Avem peste 2000 de consilieri locali, peste 70 de consilieri județeni și consilieri generali ai Capitalei și 49 de primari. Iar la nivel județean avem 3 consilieri județeni, 49 de consilieri locali, 1 primar și, deocamdată, 4 viceprimari. Acest lucru ne obligă pe toți”, a declarat Clement Negruț, președintele interimar al PMP Alba.

Pe de altă parte, Negruț a înfierat și aspectele care nu au ieșit până acum în atenția publică, respectiv trădările din propriul partid, oameni care s-au vândut pentru alte partide, dar a amintit și de traseiștii care au plecat din partid pentru a se alătura PSD Alba. “ Am avut reprezentanți în absolut toate cele 420 de secții de vot, iar în 2 dintre acestea am avut 0 voturi! Adică nici măcar oamenii noștri din secție nu au votat PMP. Am sunat respectivele persoane și au confirmat că nu au votat cu noi sau nu au avut chef să voteze deloc. Aici va trebuie să mergem pe linie ierarhică să vedem ce s-a întâmplat în organizațiile locale pentru că reprezentanții partidului au fost puși de cineva acolo în secție. Este vorba despre secțiile de vot din Horea și Miraslău” a mai spus liderul interimar al PMP Alba, Clement Negruț.

Service camioane
Comments are closed.