Peste o sută de persoane sancţionate contravenţional de jandarmii din județul Alba pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară

- Social - februarie 11, 2021
amenzi
Distribuie

Jandarmeria Alba continuă acţiunile executate pentru prevenirea şi limitarea infectării cu noul Coronavirus. În acest context în perioada 08 – 10 februarie 2021, echipajele de jandarmerie, alături de alte structuri şi autorităţi, au acţionat pe raza judeţului Alba.

Pe timpul misiunilor executate în vederea verificării respectării măsurilor impuse prin Legea nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost verificate de către jandarmi mai multe zone aglomerate, printre care supermarketuri, terase, mijloace de transport în comun şi autogări.

Au fost aplicate 110 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară.

”Sub coordonarea Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba, acţiunile vor continua şi în perioada următoare, iar scopul acestora este unul preventiv şi de informare a cetăţenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecţie sanitară. Pentru a evita creşterea numărului de infectări şi a îmbolnăvirilor, facem apel la cetăţeni să respecte cu stricteţe prevederile legale incidente şi să semnaleze cazurile de încălcare a normelor de protecţie sanitară fie direct echipajelor de jandarmerie, fie prin apel la TelVerde 0800 800 165”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Alba.

Service camioane
Comments are closed.