Peste 130 de şoferi au fost sancţionaţi într-o singură zi în județul Alba pentru depăşirea limitei legale de viteză!

- Din Judet - ianuarie 15, 2021
politie
Distribuie

La data de 14 ianuarie 2021, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive.

Aparatele radar au fost amplasate în zonele identificate cu risc de producere a accidentelor datorate excesului de viteză.

În cadrul acestei acţiuni au fost depistaţi şi sancţionaţi contravenţional, 136 de conducători auto care au depăşit limita legală de viteză. Alţi 64 de conducători auto au fost amendaţi pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Complementar sancţiunilor contravenţionale, poliţiştii au dispus măsura reţinerii permisului de conducere faţă de 11 conducători auto. Doi dintre aceștia au depășit viteza legală de circulație cu peste 50 de kilometri/oră, iar doi au condus sub influența băuturilor alcoolice.

Service camioane
Comments are closed.