PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CU TUTUN

- Stirile Zilei - februarie 3, 2021
alba
Distribuie

În această dimineaţă, poliţiştii din Alba efectuează 4 percheziţii la persoane bănuite că ar fi comercializat, ilegal, tutun. Ar fi creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 27.000 de lei.

La data de 3 februarie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, efectuează 4 percheziţii, toate în județul Ilfov, la domiciliile și reședințele a 3 persoane bănuite de contrabandă cu tutun pentru fumat.

Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că în perioada ianuarie 2020 – ianuarie 2021, cele 3 persoane ar fi livrat personal sau ar fi trimis prin poștă, către diverse persoane din țară, 63 de kilograme de tutun pentru fumat, în schimbul unor sume cuprinse între 100 și 150 de lei/ kilogram, fără ca aceste încasări să fie declarate și fiscalizate potrivit Codului Fiscal.

În acest fel, ar fi fost creat, bugetului de stat, un prejudiciu în valoare de 27.909 lei.

Ancheta polițiștilor a pornit după depistarea unei persoane din județul Alba, care ar fi cumpărat de la cele 3 din județul Ilfov, tutun nefiscalizat pe care, la rândul ei, l-ar fi comercializat ilegal.

La percheziţii, alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Alba participă poliţiştii de investigare a criminalității economice din Ilfov precum și luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Ilfov.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.

Service camioane
Comments are closed.