Nicușor Dan își începe luni, în mod oficial, mandatul de Președinte al României, după ce va depune jurământul în fața Parlamentului. Fostul primar general al Capitalei se mută, astfel, de la biroul din Primăria Municipiului București la Palatul Cotroceni, marcând începutul unei noi etape atât în plan profesional, cât și personal.
Odată cu preluarea celei mai înalte funcții în stat, Nicușor Dan devine cel mai bine protejat om din România, iar familia sa intră într-o perioadă de adaptare la noul context al vieții prezidențiale.
Pe durata mandatului, șeful statului locuiește într-o reședință pusă la dispoziție de RAAPPS. Tradițional, președinții au ales Vila Lac 3, o proprietate de lux cu peste 1.000 de metri pătrați, grădină generoasă, acces la lacul Herăstrău, teren de tenis și piscină interioară.
Totuși, Nicușor Dan a afirmat după victoria în alegeri că preferă să rămână, cel puțin pentru o vreme, în locuința închiriată în care a stat până acum, pentru a nu perturba rutina familiei, în special a copiilor.
Nicușor Dan preia astfel conducerea țării într-un moment important, cu promisiunea unui mandat axat pe transparență, echilibru și continuitate.