Lupta continuă: Primăria Alba Iulia va respecta legalitatea, dar va lupta în instanță pentru suspendarea unui “contract păgubos” pentru albaiulieni!

- Administratie - martie 6, 2021
alba
Distribuie

Vineri, 5 martie 2021, în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local, primarul Gabriel Pleșa a reușit să îi convingă pe consilierii locali să aprobe angajarea unei firme de avocatură pentru a merge mai departe cu procesele împotriva AIDA-TL și a STP Alba Iulia.

După ce săptămâna trecută, același proiect a fost respins de către consilierii locali, la ședința de ieri, desfășurată în sistem on-line, proiectul a fost reanalizat și a fost votat într-un final de aleșii locali.

Noul primar al Alba Iuliei, Gabriel Pleșa a atras atenția în mai multe rânduri că Primăria plătește mult prea mult pentru transportul public local: peste 4 milioane de euro în fiecare an: “Vom merge până la capăt. Vrem eficientizarea transportului atât cât se poate. Respect votul fiecăruia, pro sau contra. Cred că suntem de acord că trebuie să terminăm cu sumele acestea dezastruoase, 26.400.000 de lei. Indiferent cum ați votat, pro sau contra, nu cred că veți fi împotriva asistenței juridice de care avem nevoie”.

Consilierii locali ai PNL au fost din nou contra acestui demers, susținând prin vocea lui Raul Tudorașcu (fost viceprimar în echipa lui Paul Voicu): “Este un vot negativ al Comisiei. Recursul a fost depus deja de avocatul Bercu, care lucrează deja pentru Primăria Alba Iulia”.

De partea cealaltă, avocat de profesie, consilierul local al PLUS Alba, Nicolae Vârteiu, a analizat strict legal situația, propunând și un amendament care s-a regăsit în forma finală adoptată și votată: “Eu am votat și prima dată proiectul, voi vota și acuma…. Aș vrea cumva ca în proiect să menționăm acțiunea sau acțiunile pe care avocații, respectiv, urmează să le întreprindă. Iar strict acum, din punctul meu de vedere ca jurist, ca avocat, prima acțiune pe care trebuie să o facem este cea de contencios. Acea acțiune trebuie redactată și introdusă, tocmai pentru că s-a introdus acțiune de suspendare a efectelor actului administrativ respectiv, iar legea ne spune că în 60 de zile, după introducerea acțiunii respective, trebuie introdusă și acțiunea în contencios. … Că ulterior, se va hotărî că e ilegală, se anulează hotărârea, evident că va trebui să-l mandatăm pe dl primar pentru una sau altă acțiune în instanță”.

Primarul Gabriel Pleșa a precizat că: “din moment ce m-ați mandatat să semnez acest contract, voi semna acest contract. Vom intra în acest contract și noi. Însă aceasta nu înseamnă că nu vom continua să luptăm pentru a limita proporțiile acestui contract dezastruos financiar pentru banii municipiului. Asta nu înseamnă că nu vom încerca să ieșim din acest contract sau, foarte important, să renegociem termenii acestui contract.

Rezultatul votului final a fost unul clar: Pentru: 12 (consilierii USR PLUS, consilierii PSD, consilierul independent Paul Victor Florea)

Împotrivă: 7 (consilierii PNL)

Abținere: Cornel Sandu (PNL)

Proiectul propus consilierilor locali:

„Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui contract de asistență juridică cu un Cabinet/Societate de avocatură, în vederea acordării consultanței, asistenței și reprezentării juridice în litigiile cu Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport local cu privire la delegarea de gestiune a serviciului de transport public local de călători prin curse regulate în arealul AIDA – TL”.

Service camioane
Comments are closed.