IPJ Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020!

- Din Judet - aprilie 1, 2021
masca
Distribuie

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 210 polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Au fost controlate 38 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 59 de mijloace de transport, din care 16 mijloace de transport în comun.

Au fost legitimate 2.055 persoane și au fost făcute verificări la 63 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 153 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, 8 care nu au respectat restricțiile de deplasare și 5 care au participat la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Aiud, au fost legitimate 62 persoane, au fost verificate 48 de autovehicule și au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.

Service camioane
Comments are closed.