Întâlnire a reprezentanților elevilor cu rectorul universității albaiuliene

- Educative - martie 3, 2021
Distribuie

O delegație a Biroului executiv al Consiliului Județean al Elevilor Alba a avut, marți, o întâlnire cu rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, fost ministru al Culturii și ministru Interimar al Educației.

”Discuția a fost axată pe perspectiva domnului rector în legătură cu educația, unde i-am cerut opinia despre cum pot elevii aflați în ultimul an de liceu să-și aleagă un drum bun în viață, cum pot aceștia să se orienteze către o carieră de succes și multe altele. De asemenea, am discutat despre activitățile desfășurate în cadrul Consiliului Județean al Elevilor Alba, despre probleme precum burse școlare, feedback semestrial, transport sau relațiile cu administrația locală. Totodată, am punctat și ideea unui viitor parteneriat între studenți și elevi”, au precizat reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Alba.

”M-am bucurat de întâlnirea pe care am avut-o cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Alba. Când vezi tineri cu inițiativă, entuziaști și dornici să se implice în viața comunității din care fac parte, nu ai cum să rămâi indiferent. Am suținut mereu faptul că este necesar ca, pe lângă o educație de înaltă calitate, orice tânăr trebuie să se implice activ în acțiuni civice în cadrul societății, pentru ca doar astfel va avea o formare profesională coerentă și de succes. Discuția s-a concentrat și în jurul problemelor ce vizează învățământul din județul nostru, precum modalitatea prin care ar putea fi eficientizată decontarea cheltuielilor pentru transportul public local al elevilor sau fondul pentru alocarea burselor. Ideile bune se nasc din dialog și cooperare iar Universitatea „1 Decembrie 1918” va fi întotdeauna un partener de nădejde pentru toți tinerii din România. Îmi doresc ca prin proiectele și programele pe care le derulăm să generăm o comunitate activă în societate, care să aducă plusvaloare prin idei creative”, a declarat, la rândul său, rectorul Daniel Breaz.

Service camioane
Comments are closed.