Stirile Zilei

Hotărâre importantă luată de CJSU Alba care va schimba viața cetățenilor din mai multe localități ale județului Alba!

7 Mins read
prefectura
pmp

HOTĂRÂREA nr. 72 din 20.11.2020

privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenire

a răspândirii virusului SARS-COV-2 pe raza unităților administrativ-teritoriale

Teiuș, Câlnic, Cergău, Cut, Daia Română, Galda de Jos, Hopârta, Meteș, Mihalț, Mirăslău, Râmeț, Săsciori și Valea Lungă

Luând în dezbatere rata de incidență a cazurilor de COVID–19 pentru perioada 06-19.11.2020, la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județ, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba;

În temeiul:

  • Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;
  • Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.U.G. nr. 192/05.11.2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020;
  • H.G. nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020;

Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 20.11.2020,

HOTĂRĂȘTE:

  1. (1) La nivelul unităților administrativ-teritoriale Teiuș, Câlnic, Cergău, Daia Română, Galda de Jos, Mihalț, Mirăslău, Săsciori și Valea Lungă unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–COV-2 este de peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori, începând cu data de 21.11.2020, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:
  1. Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
  2. Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este interzisă;
  3. Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale.
  4. Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc);
  5. Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
  6. Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
  7. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepții:
  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă.
  2. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
  3. Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
  4. În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;
  5. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
  6. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
  7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
  8. instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în zonele de risc.

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

  1. (1) La nivelul unităților administrativ-teritoriale Cut, Hopârta, Meteș și Râmeț unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 21.11.2020, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

a) Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

b) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

c) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale.

d) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);

e) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

f) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

g) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

h) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 6,00-23,00 fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

i) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în intervalul orar 6,00-23,00 fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

m) În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;

n) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3)Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

  1. Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.
  1. Prezenta Hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, UAT-urilor menționate la art. 1 și art. 2, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.

Alba Iulia, 20.11.2020

PREȘEDINTELE

COMITETULUI JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ ALBA

Nicolae ALBU

Prefectul Județului Alba

COMENTEZI?