Haine contrafăcute, confiscate la Bucerdea Grânoasă și Crăciunelul de Jos

- Din Judet - iulie 8, 2022
campeni
Distribuie

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au ridicat articole vestimentare, în valoare de peste 13.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute. Au fost făcute două percheziții.

Ieri, 7 iulie 2022, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, au efectuat două percheziţii domiciliare, în Bucerdea Grânoasă și Crăciunelul de Jos, în cadrul unui dosar penal privind infracțiuni de contrafacere.

Din cercetări a rezultat că două femeie, de 38 și 49 de ani, din comunele Bucerdea Grânoasă și Crăciunelul de Jos, ar fi oferit, spre vânzare, articole vestimentare și cosmetice care poartă însemnele unor mărci celebre, în legătură cu care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate 124 de produse vestimentare și parfumuri, în valoare de 13.500 lei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs având o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, fapte prevăzute de art. 90 din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Service camioane
Comments are closed.