vineri, mai 2, 2025

Subscribe to newsletter

Distribuie

Expoziție: 85 de ani de la inaugurarea Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan

Vineri, 14 octombrie 2022, ora 14.00, la Obeliscul Horea, Cloșca și Crișan va avea loc vernisajul expoziției „Moșteniri. Alba Iulia, 85. (14 octombrie 1937-14 octombrie 2022)”.

Manifestarea este dedicată împlinirii a 85 de ani de la inaugurarea Obeliscului. Cu această ocazie vor fi expuse fotografii, mărturii ale ridicării monumentului și ale momentului inaugurării sale la 14 octombrie 1937 în prezența regelui Carol al II-lea și a lui Mihai, Voievod de Alba Iulia. Obeliscul a fost ridicat în câteva luni, având o înălțime de 22, 5 metri, fiind opera sculptorului Iosif Fekete și a arhitectului Octavian Mihălțan, anunță organizatorii evenimentului. Ceea ce se știe mai puțin este faptul că monumentul a fost realizat din donații publice făcute de către elevii de atunci.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Distribuie
Subscribe for notification
Exit mobile version