Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, ales în plenara Conferinței privind Viitorul Europei

- Politice - mai 21, 2021
psd
Distribuie

Europarlamentarul Victor Negrescu a fost ales în plenara Conferinței privind Viitorul Europei. Lista cu delegații din cadrul plenarei a fost aprobată de Conferința Președinților Parlamentului European. Acesta este singurul român care va reprezenta Grupul S&D din Parlamentul European în plenara conferinței, fiind susținut în acest sens de Delegația PSD.

“Îmi propun să fiu vocea românilor în plenara Conferinței privind Viitorul Europei și să susțin dorința stângii europene și românești de a moderniza și umaniza Uniunea Europeană. Europa reprezintă cel mai important proiect de cooperare extinsă la nivel global și trebuie să se dezvolte și să se democratizeze și mai mult pentru ca vocea cetățenilor europeni să fie mai puternic auzită. Niciun cetățean european nu mai trebuie lăsat în urmă și nicio persoană nu mai trebuie să se simtă cetățean european de rang secund.

Frumusețea proiectului european este că se poate mereu îmbunătăți. Acest lucru se încearcă prin Conferința privind Viitorul Europei precum și prin dezbaterile și consultările organizate în acest sens. Sunt convins că această conferință va fi o reușită și voi face tot ce îmi stă în putință, alături de colegii mei din Delegația PSD în Parlamentul European, cărora le mulțumesc pentru susținere, pentru ca Europa să devină mai socială, iar educația, sănătatea și creșterea nivelului de trai să devină priorități la nivel european”, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.

Eurodeputatul a organizat de Ziua Europei mai multe acțiuni menite să preia opinia românilor privind viitorul Europei, prezidând o dezbatere la care au participat partenerii sociali înscrisă în calendarul oficial al evenimentelor asociate Conferinței privind Viitorul Europei. Victor Negrescu este eurodeputat la al doilea mandat, fost ministru delegat pentru Afaceri Europene responsabil de organizarea cu succes a Președinției României la Consiliul UE, cadru universitar specializat în domeniul afacerilor europene (SNSPA/Universitatea Saint Louis din Bruxelles), coordonator al PES activists România și European Movement Romania.

Service camioane
Comments are closed.