DSP Alba începe testarea la cerere, contra cost, pentru determinarea anticorpilor anti SARS-Cov-2

- Anunturi Publice - iunie 25, 2021
dsp
Distribuie

De luni, 28 iunie 2021, DSP Alba va realiza la cerere, contra cost, teste pentru determinarea anticorpilor anti SARS-Cov-2. Costul unui test va fi de 80 de lei iar determinarea se va face pe baza probelor de sânge. Recoltările se realizează fără programare, de luni până vineri în intervalul orar 8.00 – 11.00 pe strada Mușețelului nr. 2 (la containerul amplasat în parcarea Policlinicii). Rezultatele vor fi transmise pe e-mail.

Reamintim că Laboratorul de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică din cadrul DSP Alba a fost dotat recent cu un aparat de ultimă generație în vederea determinării anticorpilor anti SARS-CoV-2, fie că este vorba despre anticorpi dobândiți în urma bolii COVID 19, fie că este vorba despre cei dobândiți în urma vaccinării anti-COVID 19. Analizorul automat de imunologie cu chimiluminiscență pentru determinarea anticorpilor anti SARS-Cov-2 (IgM și IgG), model MAGLUMI 800, a fost achiziționat, prin SEAP, la prețul de 103.518,10 lei cu TVA inclus. Volumul de probe ce poate fi lucrat este de până la 180 teste/oră.

Activitatea laboratorului DSP Alba de realizare a testelor pentru determinarea anticorpilor va merge în paralel cu cea de realizare a testelor RT-PCR pentru depistarea virusului Sars-Cov-2.

Biroul de Presă al DSP Alba

Service camioane
Comments are closed.