Doi medici noi la Spitalul Orășenesc Cugir

- Pe Surse - iulie 13, 2021
alba
Distribuie

Potrivit Managerului Spitalului Orășenesc Cugir, Florin Arion, incepând cu data de 12.07.2021 , doi medici noi își vor începe activitatea în unitatea sanitară locală.

Dr. Sumant Ramchurn, originar din Mauritius a fost încadrat la Cabinetul de ortopedie-traumatologie din cadrul Ambulatoriul de specialitate al spitalului. Absolvent al facultății de medicină și farmacie Oradea, medicul ortoped Sumant Ramchurn are o experiență acumulată în chirurgie intervențională de peste 5 ani în Irlanda, lucrând în colaborare cu medici de renume în domeniu, dintre care amintim Prof. Dr. Flavin Robert, Academician Curtin Paul și Oshea Kieran. Domnia sa își propune să dezvoltarea serviciile medicale în ceea ce privește chirurgia ortopedică în Spitalul Orășenesc Cugir.,

Acesta își desfășoară activitatea, în zilele de luni până vineri, între orele 08 – 15. Consultațiile în ambulatoriu se fac în baza unor programări prealabile la numărul de telefon de la fișierul spitalului 0258751621, între orele 07-15, iar consultațiile se efectuează de luni până vineri între orele 08-15. Pacientul trebuie să aibă asupra sa cardul de sănătate și biletul de trimitere de la medicul de familie sau chitanța de plată a taxei de consultație, de la fișier.

Dr. Brîndușe Ioana Teodora a fost încadrată la Cabinetul ORL din cadrul Ambulatoriului de specialitate al spitalului Orașenesc Cugir. Medicul ORL-ist își desfășoară activitatea, în zilele de luni până vineri, între orele 08 – 15. Consultațiile în ambulatoriu se fac în baza unor programări prealabile la numărul de telefon de la fișierul spitalului 0258751621, între orele 07-15, iar consultațiile se efectuează de luni până vineri între orele 08-15. Pacientul trebuie să aibă asupra sa cardul de sănătate și biletul de trimitere de la medicul de familie sau chitanța de plată a taxei de consultație, de la fișier.

Service camioane
Comments are closed.