vineri, iunie 6, 2025

Subscribe to newsletter

Criza de la Salina Praid lovește puternic Ungaria: Rafturile magazinelor s-au golit peste noapte

Inundațiile masive care au afectat Salina Praid au avut ecouri serioase și în Ungaria, unde sarea extrasă din mina harghiteană este foarte apreciată pentru conținutul său ridicat de minerale. După apariția veștii despre închiderea salinei, consumatorii unguri s-au grăbit să își facă rezerve, golind rapid stocurile din magazine.

Sarea de la Praid, prezentă de regulă pe rafturile magazinelor din Ungaria, a devenit aproape imposibil de găsit în ultimele zile. În orașe precum Bichișciaba, produsul se găsește doar ocazional, iar cererea rămâne extrem de mare.

Dezastrul a fost cauzat de ploile torențiale din luna mai și de creșterea alarmantă a debitului pârâului Corund, care au inundat minele de sare. Apa a pătruns atât în zonele turistice, cât și în cele operaționale, forțând închiderea totală a salinei.

Criza afectează nu doar industria locală, ci și piața externă, mai ales Ungaria, unde sarea de la Praid este un produs de larg consum. Autoritățile încearcă să gestioneze situația, însă redeschiderea minei rămâne, pentru moment, o necunoscută.

Distribuie
Subscribe for notification
Exit mobile version