Comunicat de presă PSD Alba: Solicităm Consiliului Județean Alba eficiență și eficacitate în cheltuirea banului public

- Politice - martie 5, 2021
Distribuie

Strategii, politici publice, programe operaţionale, proiecte, o abordare care la primă vedere copleșește, celor mulţi le creează justificate şi fireşti aşteptări, altora le dă frisoane, iar unora nu le spune nimic, după cum o fi puterea de înţelegere a fiecăruia.

Finanţările vin din bugetul local şi de la cel al Consiliului Judeţean în baza unor parteneriate care se doresc benefice, ori prin programe guvernamentale finanţate din bugetul de stat prin intermediul agenţiilor guvernamentale, sau a companiilor de stat, prin fonduri externe ţării în baza politicilor şi programelor elaborate la nivelul Uniunii Europene.

Cu siguranţă justificatele şi fireştile aşteptări ale cetăţenilor sunt mult mai acerbe când este vorba de modul în care sunt cheltuite, ori justificate, sau trecute uneori prin sita nepăsării, aceste fondurilor publice menite să contribuie la dezvoltarea urbei şi la bunăstarea celor ce fac parte din ea.

Este inadmisibil ca acordând credit, unităţilor administrativ-teritoriale ca lider de parteneriat, lipsa unei colaborări deschise ori aroganţa în abordare cu partenerul care te finanţează în demersul tău, adică Consiliul Judeţean, un nivel scăzut de profesionalism a echipelor de management şi implementare, ori atitudinea dezinteresată a entităţilor care asigură consultanţa la nivelul diferitelor faze ale proiectului, întocmirea superficială, ca să nu spunem defectuoasă a documentaţiilor pentru studii, proiectare, obţinerea avizelor şi acordurilor, dimensionarea financiară, sau pentru managementul de proiect, să demonstreze că elementele de natură tehnică şi financiară nu sunt tocmai corect şi la timp aşezate în ecuaţie, dând naştere la suspiciuni ori întrebări care aruncă o umbră de îndoială asupra unui demers lăudabil de altfel.

Care este motivaţia consilierilor judeţeni PSD? Noi credem că una logică şi firească. Nu mai departe de săptămâna trecută în şedinţa Consiliului  Judeţean, consilierii judeţeni ai PSD au exprimat un vot de abţinere cu privire la trei proiecte de hotărâre pentru:

• Nerespectarea la momentul oportun a principiilor, regulilor şi etapelor de implementare a proiectului cuprinse în documentele cadru de implementare;

•  Tardivitatea întocmirii unor documentaţii şi iniţierea unor demersuri având ca obiect soluţionarea unor condiţionalităţi cu privire la indicatorii tehnico – economici, la actualizarea valorii contractului de execuţie, modificarea ulterioară unor proiecte tehnice sau de execuţie,  achiziţionarea de materiale, majorarea valorii lucrărilor de execuţie. Acestea au generat solicitări de clarificări din partea Organismului Intermediar care monitorizează implementarea proiectului;

• Întârzierea întocmirii unor documentaţii şi iniţierea unor demersuri având ca obiect efectuarea de lucrări, chiar recepţionarea la finalizarea lucrărilor a obiectivului, ulterior solicitându-se partenerului,  (Consiliului Judeţean) acceptarea şi însuşirea unor devize generale actualizate, actualizări ale bugetului proiectului şi întocmirea unor acte adiţionale la contractul de finanţare. Acestea au generat solicitări de clarificări din partea Organismului Intermediar care monitorizează implementarea proiectului.

Pentru toate aceste aspecte organizaţia judeţeană Alba a PSD, parlamentarii săi, consilierii judeţeni, suntem foarte atenţi la modul în care pentru obiectivele de investiţii derulate la nivelul judeţului Alba, studiile, documentaţiile, proiectele, devizele şi bugetele destinate implementării acestora, integrează cele două componente majore; eficienţă şi eficacitate în cheltuirea banului public, înspre folosul şi beneficiul celor mulţi, adică a cojudeţenilor noştri.

Consilierii județeni ai Partidului Social Democrat Alba

Service camioane
Comments are closed.