Această investiție este un pas concret spre modernizarea sistemului educațional local și o dovadă că prin fondurile europene putem aduce schimbări reale în comunitățile rurale. Le mulțumim tuturor celor implicați în implementarea acestui proiect și suntem convinși că elevii noștri vor resimți direct beneficiile acestei modernizări”, a declarat primarul comunei Ciuruleasa, Ioan Marius Cioara.
Comuna Ciuruleasa anunță finalizarea proiectului intitulat „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a școlii gimnaziale Ciuruleasa”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație. Proiectul, cu codul F-PNRR-DOTĂRI-2023-6000, a fost derulat conform contractului de finanțare nr. 512DOT / 03.08.2023.
Perioada de implementare: 04.08.2023 – 31.03.2025
Valoarea totală a finanțării nerambursabile: 729.964,76 lei + TVA 138.693,31 lei
Obiectivul proiectului a fost dotarea Școlii Gimnaziale Ciuruleasa cu mobilier modern, materiale didactice și echipamente digitale necesare desfășurării unui act educațional de calitate. Investiția se înscrie în cadrul eforturilor naționale de modernizare a sistemului de învățământ preuniversitar și de reducere a decalajelor educaționale prin digitalizare, infrastructură modernă și resurse didactice adecvate.
Proiectul a fost implementat în cadrul apelului de proiecte „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe” și contribuie la realizarea mai multor reforme și investiții din Componenta C15 – Educație a PNRR, printre care:
- Investiția 11: Dotarea sălilor de clasă preuniversitare și a laboratoarelor/atelierele școlare
- Investiția 9: Asigurarea echipamentelor și resurselor digitale pentru unitățile de învățământ
- Reformele 4, 5 și 6 vizând modernizarea cadrului legislativ și a infrastructurii educaționale
