Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) are în prezent în licitație peste 400 de kilometri de autostradă pe principalele coridoare de transport ale țării, a anunțat miercuri directorul general al companiei, Gabriel Budescu. Valoarea totală a proiectelor gestionate de CNIR depășește 50 de miliarde de lei, acestea incluzând trei obiective aflate în faza de proiectare și alte șase în etapa de proiectare și execuție.
Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului „Italy & Romania, building together sustainable infrastructure”, organizat de Agenția Italiană pentru Comerț Exterior (ITA), dedicat colaborării bilaterale în domeniul infrastructurii.
Gabriel Budescu a subliniat că obiectivul principal al CNIR este acela de a prelua toate investițiile strategice din portofoliul Ministerului Transporturilor și de a construi o strategie pe termen mediu și lung.
