Cătălin Drulă: Venitul mediu în Metrorex este de 10 mii de lei pe lună

- Pe Surse - ianuarie 31, 2021
Distribuie

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă anunţă că venitul mediu al salariaţilor din Metrorex este de 10 mii de lei lunar şi că regia, în condiţii de pandemie şi de reducere drastică a numărului de călătorii cu metroul, a crescut cu 18 la sută salariile angajaţilor şi a suplimentat numărul de salariaţi cu 1.300. 

„Metrorex, din păcate, este într-o situaţie financiară şi structurală, de cheltuieli, foarte dificilă. Subvenţia pentru această companie, cred că acum cinci -şase ani era, din bugetul de stat, undeva la 250 de milioane de lei. Anul trecut s-au plătit 687 de milioane de lei. Ca să faceţi o comparaţie de mărime, bugetul Ministerului Transporturilor, pe bani europeni – este 14 miliarde per ansamblu – dar pe bani europeni e undeva în zona 6-7 miliarde. Deci 10% sau mai mult din banii întregii ţări, care sunt pentru toată reţeaua, să se ducă către subvenţionarea metroului din Bucureşti. Iar nevoile pentru anul 2021 sunt mai mari. Metrorex a cerut chiar 1,1 miliarde de lei. Numai salariile sau cheltuielile  salariale pe 2021 sunt mai mari cu 200 de milioane de lei ca în 2020 ca urmare a măsurilor luate anul trecut. A fost o creştere a Contractului colectiv de muncă aprobată şi înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă cu 18%. Deci, în vremuri de pandemie în care călătoriile cu metroul s-au prăbuşit şi, prin urmare veniturile companiei s-au prăbuşit, acolo conducerea şi partenerul social au decis că este o mişcare înţeleaptă această creştere de salarii”, a declarat ministrul Cătălin Drulă la Digi 24. 

Liderul de sindicat din Metrorex, Ion Rădoi,  a reacţionat, susţinând că ministrul nu este corect informat. „Nu cred că depăşesc 7.000 în niciun caz. Dar probabil că domnul ministru a luat, ştiu eu, poate salariul unui director, că până la urmă e director de metrou. Îl rog să se informeze, să nu mai iasă cu asemenea bombe”, a spus Ion Tădoi, tot la Digi 24.

Service camioane
Comments are closed.