România se confruntă cu un moment de fragilitate economică majoră, accentuat de actuala criză politică, avertizează Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României. Într-o declarație, acesta a explicat că instabilitatea generată de contextul politic actual pune o presiune suplimentară asupra cursului valutar, euro depășind pragul psihologic de 5 lei.
„Este o presiune pe curs, dar a fost gestionată adecvat. Deprecierea este de doar două procente, însă emoția din piață e foarte mare. Dacă scăpăm această situație de sub control, va fi extrem de greu să o mai redresăm”, a subliniat Suciu.
Reprezentantul BNR atrage atenția că România traversează o perioadă cu „crize suprapuse” – una politică și una economică – și avertizează asupra riscurilor unei eventuale schimbări bruște de direcție în politicile economice.
„România a supraviețuit economic datorită intrărilor de capital – fonduri europene, investiții străine. Orice idee de a renunța la aceste surse sau de a introduce politici economice radicale, precum naționalizări, ar putea bloca acest flux vital”, a explicat el.
Suciu a concluzionat că prelungirea crizei politice nu face decât să agraveze o economie deja vulnerabilă, accentuând riscul unei instabilități financiare pe termen lung.
