Alba – Sancțiuni pentru 100 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și pentru 101 persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea!

- Din Judet - decembrie 10, 2020
masca
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 196 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 60 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 64 de mijloace de transport din care 56 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 3.731 de persoane.

Echipele de control au depistat și sancționat 100 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 101 persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.

În filtrele constituite la intrările / ieșirile celor două localități carantinate (Alba Iulia și Vințu de Jos) precum și pe raza acestora au acționat 97 de forțe de ordine care au controlat 1.377 de persoane și 646 de autovehicule.

Au fost depistate și sancționate 97 de persoane care nu au putut justifica motivul deplasării, în conformitate cu restricțiile de circulație.

Pentru verificarea motivului deplasării persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Scopul controalelor este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus.

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.

Service camioane
Comments are closed.