Alba Iulia: Teme importante pe agenda Colegiului Prefectural

- Din Judet - noiembrie 24, 2020
Distribuie

Sub conducerea subprefectului Ioana Diane Rof a avut loc, marţi, în sistem audio-conferință, ședința ordinară a Colegiului Prefectural al Județului Alba.

În cadrul ședinței au fost prezentate următoarele puncte de pe ordinea de zi:

1. Raportul de activitate al Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Regiunea Centru, prezentat de către
Ionela Mihăilescu, director executiv, OIR POSDRU REGIUNEA CENTRU.

Din raportul prezentat reiese că începând cu luna ianuarie 2020 au fost depuse la Compartimentul Verificare Proiecte-Unitatea Verificare Proiecte un număr de 1631 cereri de prefinanţare, cereri de rambursare şi cereri de plată. Din cele 1631 cereri depuse, un număr de 65 cereri au fost retrase sau returnate, rămânând în lucru un număr de 1566 cereri. Din totalul cererilor rămase în lucru, sumele solicitate prin aceste cereri au fost următoarele: 244 cereri de prefinanţare în sumă de 134.826.289,99 lei; 884 cereri de rambursare în sumă de 235.631.309,48 lei; 438 cereri de plată în sumă de 112.302.698,48 lei.

Din totalul cererilor în lucru, în număr de 1566, un număr de 1482 au fost verificate şi validate de OIR Centru şi transmise la AM. Totodată, în anul 2020 au fost verificate şi validate un număr de 139 cereri de prefinanţare/rambursare/plată rămase neverificate din anul 2019, cereri care au fost validate în sumă de 54.665.661,14 lei.

2. Informarea privind activitatea Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Alba, prezentată de Tudor Ponoran, director, Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Alba.

Obiectivul strategic al OJFIR Alba pentru anul 2020 a fost acela de a maximiza rata de absorbție a fondurilor europene din cadrul FEADR, minimizarea numărului de proiecte dezangajate și raportarea la o minimizare a nivelului corecțiilor financiare care s-ar putea aplica de CE. s-au respectat toate termenele procedurale de evaluare, instrumentare și întocmire a certificatelor de plată.

La punctul Diverse de pe ordinea de zi au fost discutate probleme de actualitate, cum ar fi situația acțiunilor de prevenire a răspândirii epidemiei de COVID-19 la nivelul județului Alba, activitatea de verificare a modului de respectare a prevederilor legale privind prevenirea răspândirii epidemiei de către echipele mixte alcătuite din reprezentanți Inspectoratul Județean de Poliție Alba, Inspectoratul de Jandarmi Alba, Direcția de Sănătate Publică Alba, Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, Direcția Sanitar Veterinară, Protecția consumatorilor și pentru Siguranța Alimentului Alba și alte instituții.

La finalul ședinței a fost adoptată Hotărârea nr.10/2020 a Colegiului Prefectural privind stabilirea datei și a tematicii ședinței următoare a Colegiului Prefectural.

Service camioane
Comments are closed.