Alba Iulia: Concluzii după conferinţa despre managementul şi fiscalitatea entităţilor

- Evenimente - noiembrie 10, 2020
Distribuie

Vineri 6 noiembrie, în intervalul orar 14.00-20.00, pe platforma Zoom s-a desfășurat cea de-a treia ediție a conferinţei naţionale „Repere vechi şi noi în managementul şi fiscalitatea entităţilor”, eveniment organizat de Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Conferința s-a adresat, în special, mediului de business și profesiilor liberale, respectiv experților contabili, auditorilor financiari, consultanților fiscali, consilierilor juridici, avocaților, judecătorilor, precum și studenților, masteranzilor, doctoranzilor și altor categorii de persoane preocupate de aspectele complexe ale  managementului entităților în contextul epidemiei  COVID- 19.

Și în acest an, gazdele evenimentului, domnii Conf.univ.dr. Tamas Szora Attila – Președintele Senatului UAB – și Conf.univ.dr. Topor Ioan Dan – Decanul Facultății de Științe Economiceau avut ca speakeri invitați profesioniști din cadrul organismelor profesionale: Dr. Dan ManolescuPreședintele Camerei Consultanților Fiscali din România, Prof. univ. dr. Robert Aurelian Sova – Președintele Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România,Adrian Popescu – Președintele Camerei Auditorilor Financiari din România, Dr. Doru Dudas- consultant fiscal și Director general CCF, Mariana Vizoli – consultant fiscal, Av. Dr. Baco Mihai – Decanul Baroului Alba și Vicepreședinte al U.N.B.R., Av. Dr.Matei George – Leaua Damcali Deaconu Paunescu – LDDP, Moldovan Nicolaie – City manager și expert în fonduri europene, Av. Dr.Matei George – Leaua Damcali Deaconu Paunescu – LDDP. Pe lângă speakerii invitați, printre cei peste 250 de participanți prezenți online s-au numărat și cadre didactice din mediul universitar, manageri de firme și profesioniști / practicieni de la importante case de avocatură și firme de consultanță fiscală, care au adresat întrebări și au purtat dezbateri pe cele mai arzătoare subiecte ale momentului.

„Încă o dată, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a demonstrat că, indiferent de condiții și de restricțiile impuse la nivel local sau național, va menține un dialog permanent și o legătură strânsă cu mediul de afaceri și profesioniștii din domeniul economic”, se precizează într-un comunicat de presă.

Service camioane
Comments are closed.