ADR Centru organizează Conferința de lansare a Programului „Regiunea Centru” pentru perioada 2021-2027

- Administratie - noiembrie 21, 2022
Distribuie

Peste 1,4 miliarde euro vor fi disponibile pentru dezvoltarea județelor Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru are deosebita plăcere de a vă invita la Conferința de lansare a Programului REGIUNEA CENTRU pentru perioada 2021-2027, care va avea loc în cadrul Centrului de Conferințe de la Business Hotel din Târgu Mureș, în data de 23 noiembrie 2022, începând cu ora 9.30. Briefing-ul de presă va avea loc la ora 12.00, în aceeași locație.

Programul „Regiunea Centru” 2021-2027 a fost aprobat de Comisia Europeană prin Decizia nr. 7893/26.10.2022 și beneficiază de o alocare totală de aproximativ 1,4 miliarde euro. Acest Program va susține investiții importante pentru dezvoltarea comunităților din Regiunea Centru, astfel încât aceasta să devină o regiune mai curată, atractivă pentru locuitorii săi și turiști, cu o economie competitivă bazată pe cunoaștere și inovare în care grija pentru mediu și utilizarea rațională și durabilă a resurselor să fie o prioritate.

Investițiile finanțate prin noul program se bazează pe sinergiile create și pe proiectele de dezvoltare implementate în perioada 2014-2020, astfel vor sprijini dezvoltarea urbană, infrastructura educațională, infrastructura verde, regenerarea urbană, eficiența energetică a clădirilor, IMM-urile, mobilitatea urbană și conectivitatea regională, valorificarea patrimoniului natural/cultural, specializarea inteligenă și inovarea, digitalizarea.

ADR Centru

Service camioane
Comments are closed.