ACTIVITATE PREVENTIV-INFORMATIVĂ DESFĂŞURATĂ DE POLIŢIŞTII RUTIERI

- Din Judet - februarie 2, 2022
Distribuie

Azi, 2 februarie 2022, poliţişti Serviciului Rutier Alba, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia, au desfăşurat o acțiune de informare a conducătorilor auto cu privire la modificările legislative privind circulația pe drumurile publice, în special cu privire la introducerea noțiunii de comportament agresiv.

Prin comportament agresiv în trafic se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:

  • deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
  • întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
  • pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
  • circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
  • folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
  • conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
  • mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
  • realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
  • conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.

Sancţiunea prevăzută de lege, pentru acest tip de comportament, este amenda contravențională, prevăzută în clasa a II-a și poate fi cuprinsă între 580 și 725 de lei, cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.

În cazul în care, în urma comportamentului agresiv, în trafic, se produce un accident de circulaţie din care rezultă avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, amenda contravențională este prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni și poate fi cuprinsă între 870 și 1.160 lei, cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Conducătorilor auto li s-a recomandat să conducă prudent și să respecte toate normele privind circulația pe drumurile publice, pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la traficul rutier și le-au fost distribuite materiale informative.

Service camioane
Comments are closed.