Acțiuni ample de verificare în județul Alba a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020!

- Din Judet - ianuarie 7, 2021
alba
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat, 225 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 67 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 108 mijloace de transport, din care 86 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 1.660 persoane. De asemenea, au fost verificate 71 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 72 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, una care nu a respectat măsura carantinării la domiciliu și una pentru nerespectarea regulilor de distanțare fizică.

Stimați cetățeni, este important să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.

Acțiunile de control vor continua.

Service camioane
Comments are closed.