Acțiune cu efective suplimentare, pentru liniștea cetățenilor din Sebeș

- Din Judet - aprilie 1, 2022
alba
Distribuie

La data de 31 martie 2022, Poliția Municipiului Sebeș a organizat, pe raza de competență, o acțiune cu efective suplimentare, care a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională.

La acțiune au participat, alături de polițiștii din Sebeș, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba precum și jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba – Garda de Intervenție Sebeș, polițiști din cadrul Direcției de Poliție Locală Sebeș, lucrători ai Gărzii de Mediu Alba și lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor Alba.

Cu ocazia acestei acțiuni, au fost verificate 24 de societăți comerciale, au fost legitimate 98 de persoane, verificate 92 de autovehicule și au fost făcute controale privind ocuparea spațiului public de autovehicule scoase din uz, fiind identificate 3 astfel de autovehicule. Proprietarilor li s-a pus în vedere că au obligația de a le muta de pe spațiul public. Totodată, a fost verificat un centru de colectare a deșeurilor feroase.

În urma acțiunii, au fost aplicate un număr de 80 de sancțiuni contravenționale, din care 73 la OUG 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, 3 la H.G. 301 din 2012 privind paza obiectivelor, două la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, iar restul la alte acte normative.

Acțiunea a avut și o componentă informativ – preventivă, cetățenii fiind informați în legătură cu riscurile generate de incendierea vegetației uscate și a deșeurilor din gospodării.

Service camioane
Comments are closed.