Acţiune cu efective suplimentare la Cugir

- Din Judet - iunie 2, 2022
alba
Distribuie

Poliţia Orașului Cugir a organizat o acţiune cu efective suplimentare cu scopul creşterii gradului de siguranţă publică. Au fost controlate 47 autovehicule, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenţionale și au fost reținute două permise de conducere.

Ieri, 1 iunie 2022, Poliţia Orașului Cugir a organizat, pe raza orașului, o acţiune cu efective suplimentare la care, alături de polițiști, au participat jandarmi și polițiști locali.

Cu ocazia acestei acţiunii au fost controlate 47 de autovehicule și 8 societăți comerciale și au fost constatate 15 abateri de natură contravenţională, toate la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Complementar sancțiunilor, față de doi conducători auto a fost luată măsura suspendării permisului de conducere.

Service camioane
Comments are closed.