61 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală sancționate în ultimele 24 de ore de polițiști din cadrul IPJ Alba!

- Din Judet - ianuarie 15, 2021
masca
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat, 236 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 76 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 127 de mijloace de transport, din care 62 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 1.961 de persoane. De asemenea, au fost verificate 76 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 61 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.

Acțiunile de control vor continua.

Service camioane
Comments are closed.